MARTURIA-TESTAMENT a lui IURIE DARIE! Afla ce a lasat dupa o cariera indelungata si care a fost MARELE REGRET AL ACTORULUI!

19.11.2012

Iurie Darie a plecat dintre noi lăsând în urmă amintirea unui mare actor cu un zâmbet larg și un suflet bun, care trecea dincolo de micul ecran, ajungând la inimile milioanelor de români care l-au admirat și iubit.
Iurie Darie

În emisiunea ”Profesioniștii”, realizată de Eugenia Vodă, maestrul a vorbit, parcă prevestitor, în urmă cu ceva vreme despre moarte, dar și ce va rămâne după trecerea sa. În legătură cu acest din urmă gând, Iura își exprima regretul față de faptul că va lăsa acestei lumi o amintire despre un personaj care nu îl reprezintă și care nu a apucat să-și dezvăluie adevărata personalitate.

Iurie Darie spunea că își dorește cu tărie ca după moartea sa să se poată naște într-o altă lume unde să-și trăiască viața ”celălalt om” din el.

"Cred că am să plec din lumea asta cu ceva și am să plec în altă lume, să se nască celălalt om din mine", spunea în interviul-testament Iurie Darie.

Actorul a mai vorbit despre regretul că nu va lăsa posterității mai multe filme de calitate, ci doar o serie de ”roluri slabe” în peliculele produse în perioada comunistă.

Actorul Iurie Darie a murit în urmă cu o săptămână, la vârsta de 83 de ani, după ce a fost diagnosticat cu hidrocefalie. În cinematografie a debutat în 1953, în "Nepoții gornistului". În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan să joace în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu și Puiu Călinescu. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice, printre care "Băieții noștri" (1959), "S-a furat o bombă" (1961), "Vacanță la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am condamnat pe toți la moarte" (1971), "Frații Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "O zi la București" (1986), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda"( 1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morții" (1999). În 2004 a jucat în telenovela "Numai iubirea", de la Acasă TV. De asemenea, a avut roluri în multe piese la Teatrul de Comedie.(sursa:libertatea.ro)

 

Iurie Darie se va odihni lângã fosta sotie

14.11.2012

Anca Pandrea a ținut cu orie preț ca Iurie Darie să fie îngropat la cimitirul Sfânta Vineri, și nu la Bellu, așa cum i-a sugerat fiul vitreg, Ducu. Acum cei doi au căzut de acord că ar fi bine să fie mutată în același loc și Consuela, nevasta actorului.

iurie darieMormântul acesteia se află în alt sector din același cimitir însă este plin de buruieni și nimeni din familie nu i-a mai aprins o lumânare de aproape 30 de ani.

Ducu a vorbit cu un preot care i-a confirmat că după 7 ani defunctul poate fi mutat într-o altă groapă, și a programat pentru anul viitor ca osemintele mamei sale să fie depuse la picioarele actorului.

Am vorbit cu Anca și nu are nimic împotriva să o mutăm pe mama lângă Iura. Nu aș vrea să o las singură", a declarat Ducu Darie pentru Click! Cât privește testamentul, nu poate fi vorba de nicio împărțire, întrucât Pandrea are o casă în Floresca, de la părinții săi, iar Ducu este proprietarul unei case la Tărtășești, pe care a moștenit-o după ce mama lui s-a stins din viață în 1987.(sursa:click)

Imagini emotionante cu Anca Pandrea la cimitir

12.11.2012

Iurie Darie a fost ieri înhumat cu onoruri militare, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Sub privirile îndurerate a peste 1.000 de oameni, Anca Pandrea și Ducu Darie au stat mai tot timpul îmbrățișați și s-au consolat unul pe celălalt.

anca pandrea si iurie darieSfâșiată de durere, Anca Pandrea aproape că nu mai avea lacrimi să-l plângă pe "Iura al ei".

Pe toată durata slujbei care a început la ora 14:30, actrița a fost consolată de Ducu Darie, fiul actorului. Anca Pandrea a avut totuși puterea să aplaude în momentul în care sicriul a fost coborât în pământ.

Actorul Iurie Darie a murit pe 9 noiembrie, la vârsta de 83 de ani după o lungă suferință. Iurie Darie a fost unul dintre cei mai cunoscuți actori din România, cu o carieră remarcabilă.

Actorul a apărut în peste 40 de producții cinematografice. În iunie, Iurie Darie a primit o stea pe Aleea Celebrităților - Walk of Fame din Capitală.(sursa:libertatea)

Iurie Darie şi-a sărbătorit ziua de naştere în cerc restrâns! A avut doar patru invitaţi!

15.03.2011

Actorul Iurie Darie a împlinit onorabila vârstă de 82 de ani, acesta fiind un motiv de celebrare la unul din restaurantele din centrul capitalei.

iurie darie si anca pandreaLa petrecerea organizată de artist au venit doar patru persoane, actorul preferând să sărbătorească într-un cerc restrâns.

Din partea celor veniți să ureze un călduros "La mulți ani", Iurie a primit o floare de mină, de care s-a observat că era foarte mândru.

La vederea cadoului, actorul s-a oferit să le dea un sfat celor două cupluri aflate în procese de divorț și le recomandă să își cumpere și ei câte o astfel de piatră pentru că energia pe care o posedă i-ar putea ajuta. (sursa:cancan)

Iurie Darie: ”Anca e cel mai bun medicament pentru mine. Şi ziua şi noaptea!”

01.02.2011

Iurie Darie a fost internat sâmbătă seara, după ce i s-a făcut rău când se afla la restaurant. Din fericire, nu a fost vorba decât despre o lipotimie, astfel încât actorul a fost externat.

anca pandrea si iurie darie”Medicul ne-a recomandat mai multe vitamine. Luni mergem să îl vadă din nou cardiologul. Nu trebuie să se obosească și să se streseze”, a declarat Pandrea pentru emisiunea ”Drept la Țintă”. Am mai trecut prin așa ceva acum cinci ani, și-a amintit nevasta actorului.

”În schimb, anul trecut, în iarnă, a vrut să se arunce în fața unei mașini, la Floreasca. L-am dus repede la doctor și nu avea nimic, decât o depresie”, a adăugat Anca Pandrea.

”Anca e cel mai bun medicament pentru mine. Oricând. Și ziua și noaptea!”, a spus mândru Darie. (sursa:libertatea)

Iurie Darie se simte bine

31.01.2011

Refacere. Actorul Iurie Darie a trecut la regim, dupa ce a ajuns sambata, pentru cateva ore, la spital.

iurie darieConform sotiei sale, Anca Pandrea, Darie se simte deja mai bine. "M-am speriat putin, dar acum este bine. S-a odihnit si a mancat numai lactate, e un bebelus ceva mai mare. Medicii ne-au asigurat ca nu e nimic grav, a avut doar o scadere a pulsului, cu stare de lesin", ne-a spus Anca Pandrea. (sursa:cancan)

Iurie Darie despre Anca Pandrea: "Îmi pare bine că te-a văzut lumea goală"

25.11.2010

Anca Pandrea și Iurie Darie a fost invitații Simonei Gherghe la emisiunea „Acces Direct". Actorii au comentat ceea ce a declarat regizorul Alexandru Darie, fiul lui Iura, în legătura cu fotografiile porno.

Anca Pandrea a mărturisit că se mândrește cu "scandalul" în care au fost implicați: „Mă bucur că a apărut un iureș în presă cu acele fotografii. Altfel treceam neobservați. Noi n-am luat niciodată droguri. Suntem niște firi libertine. Nu regretăm nimic. Care e problema? 

Eu nu am vorbit cu Ducu Darie despre aceste poze sexy. Să se abțină de la comentarii. Să-și vadă de viața lui. Trebuia să fie mândru că este fiul lui Iurie Darie. Ducu să-și vadă de treaba lui, să ne lase în pace."

Iurie Darie a declarat pentru Antena 1: "Îmi pare bine că te-a văzut lumea goală. Mi-ar fi plăcut să joc într-o piesă regizată de fiul meu."

Anca Pandrea a promis că va repeta ipostazele sexy, însă nu înainte de a împlini 70 de ani. (sursa:libertatea)

Iurie Darie şi Anca Pandrea şi-au dat acordul pentru un film sexy

15.10.2010

Fotografiile nud pe care le-au realizat Anca Pandrea și Iurie Darie i-au adus în centrul atenției mai multor regizori de peste hotare. Cuplul de actori a fost contactat de un producător din Cehia în vederea realizării unui film sexy.

"Am fost de acord, în principiu. Va trebui să vedem mai întâi scenariul. Săptămâna viitoare ne vom întâlni cu reprezentantul din Cehia. Nu este vorba despre un film porno, ci despre unul sexy, destul de decent. Pentru aceasta vom avea, normal, și un onorariu", a declarat Anca Pandrea pentru Libertatea. (sursa:libertatea)

La 81 de ani, Iurie Darie vrea să joace în filme porno cu soţia sa, Anca Pandrea

11.10.2010

Iurie Darie și Anca Pandrea se iubesc mai ceva ca doi adolescenți excentrici. Actorii în vârstă de 81, respectiv 64 de ani ar juca făcă probleme într-un film porno, dacă li s-ar propune. Aceștia au făcut chiar și o demonstrație pentru Ziarul Național, într-un pictorial demn de industria XXX.

anca si iurieanca si iurie

 

 

 

 

 

 

"Iura este sufletul și viața mea! Ne iubim mai mult ca în prima noapte când am făcut dragoste. Avem curajul să jucăm în filme porno, ne pricepem", a declarat Anca Pandrea.

Prima întâlnire s-a terminat cu o partidă de sex

"După ce a murit soția lui Iura, eu i-am promis că voi avea grijă de el și am început să-i caut iubită. Am găsit o doamnă arhitect, dar și altele. Și, într-o zi, l-am invitat pe Iura la cafea la mine. Poarta era defectă și i-am zis: dacă eu am putut intra pe fereastră, poți și tu. Și Iura a intrat pe geam, a sărit cu totul pe mine și am făcut dragoste, și de atunci am rămas împreună", a mai spus Anca. (sursa:cancan)

Iurie Darie: «Ne vom iubi pâna dispare Planeta»

14.08.2009

Iurie Darie si Anca Pandrea se iubesc dupa 23 de ani mai mult decât în prima zi. Vazându-i, începi sa crezi ca povestile în care eroii traiesc împreuna vesnic fericiti nu sunt doar basme.

iurie si anca- Aveti o poveste de dragoste care dureaza de peste doua decenii...
Anca: Da, suntem împreuna de 23 de ani. Eram colegi de teatru, dar nu a fost nimic între noi multa vreme. Pe Iurie l-am vazut prima data la Satu Mare, când a venit într-un turneu si eu eram actrita acolo.

- Si l-ati remarcat?
- Nu, doar asa, mi-am zis în sinea mea: „Da’ frumos e omul asta!”. Dupa ce a murit sotia lui Iura, cu care eu eram prietena, ne-am apropiat. Pâna atunci nu ne-am gândit niciodata. Eu aveam viata mea. Iar el stia doar de teatru si de casa.

- Si cum v-ati descoperit unul pe celalalt?
- Aranjasem sa-i fac cunostinta cu niste prietene. Încercam sa-l combinam ca sa-i treaca durerea. Dar el a sunat si a zis ca nu mai poate veni la întâlnirea aceea. Dupa vreo doua zile l-am invitat din nou la o cafea si a fost de acord. Între timp, o prietena care statea la mine a plecat cu cheile si m-a încuiat în casa. L-am sunat si i-am spus „Nu mai veni!”. Apoi am realizat ca se putea intra pe geam. Si i-am zis „Vino, dar intri pe geam”. A râs si a zis „da”. Si de atunci suntem împreuna. Acum nu mai poate sa plece, ca am pus între timp gratii la geam.

- Dar care este varianta dvs.? Când ati descoperit-o?
Iura: Pe ea? Credeti ca de cum am vazut-o, am si descoperit-o? Nu, a durat ceva. Acum ne întelegem fara niciun fel de compromis. Suntem legati unul de altul de atâta vreme. Mare lucru! Pentru mine a fost... Nu ma asteptam la asa ceva. Ea era mai tânara, eu mai batrân... Desi... nici acum nu sunt prea batrân!

- Vad ca sunteti si acum foarte îndragostiti.
Iura: Da, ne vom iubi pâna dispare Planeta.
Anca: Pentru ca dispar de tot doar cei care nu iubesc. Totusi, cred ca Dumnezeu rânduieste pentru fiecare o pereche.

- Cum este o poveste de dragoste la maturitate?
Anca: Cred ca este mai profunda. La noi este ceva mai special. (Iura o aproba). Ne sarutam si pe strada, în autobuz, în metrou. Si nu ne este rusine, pentru ca avem vârsta întelepciunii.

- Ati cerut-o în casatorie la emisiunea „Din dragoste”. De ce ati ales aceasta varianta?
Iura: Pentru ca asa mi-a venit atunci. Ma tot gândeam sa o cer, dar inima mi-a spus dintr-o data „Gata!”, atunci.
Anca: Eu eram în juriu, era un concurs, si Iura a luat deodata microfonul. A spus: „Acum, va iubesc pe toti, dar cel mai mult o iubesc pe Anca Pandrea, pe care o cer de sotie”. În clipa aia mi-a venit sa plâng si s-a terminat emisiunea... Ce sa mai dau note...
Iura: Si eu eram foarte emotionat. Si acum îmi vine sa plâng.
Anca: Dupa aceea am plecat în turneu în Germania, apoi în Israel si tot asa... nu am mai ajuns la primarie. Dar nu conteaza o hârtie.

iurie si anca- Ati facut totusi cununie religioasa. Cum s-a întâmplat?
Iura: Dumnezeu a vazut exact despre ce e vorba. Nu e nevoie sa punem stampile. Ne-am dus sa cununam o familie si ni s-a spus ca preotul ne va face o dezlegare, pentru ca noi nu eram cununati. Si am mers linistiti.
Anca: Atunci când am intrat în biserica si preotul l-a vazut pe Iura, a început sa plânga si a spus: „Sunteti a doua personalitate pe care eu o casatoresc, primul a fost Amza Pellea”. Si ne-a cununat cu pirostrii cu tot.

- Cum a fost sa lucrati din nou împreuna la serialul „Numai iubirea”?
Anca: Oana Zavoranu, care a jucat cu noi în serial, spunea într-o emisiune ca ne tineam de mâna, ne sarutam si eram mereu împreuna pe platou. Nu ne-am dat seama, pentru ca asa suntem noi. Acum avem un proiect nou, repetam o piesa pusa în scena de actorul Mircea Cretu. Speram sa avem premiera în octombrie si sa fie un succes.  (sursa:clickpentrufemei)

Iurie Darie - Tineretea la 80 de ani!

Tot mai putini spectatori din actualele generatii stiu ca, acum patruzeci de ani si mai bine, cei care azi tocmai trecem de culmea dealului, pentru a porni pe panta descendenta, exultam in fata televizoarelor de pe ale caror ecrane un actor matur, dar negrait de tanar sufleteste, cald, fermecator si spontan, ne daruia o afectiune si prietenie ce depaseau cu mult conventionalismele meseriei. Iurie Darie isi iubea cu adevarat micii spectatori - si, impreuna cu partenera sa de-o seama cu ei, Mihaela Istrate, canta, recita, dansa, se plimba "pe bici-bicicleta...", intruchipa pirati, cavaleri, cowboys si diverse animalute - si, mai ales, desena; desena live, cu creta pe tabla neagra, cu carbunele pe plansete albe, sau cu sapun ori ceara pe cate un geam care dadea senzatia ca desenul se plasmuia in aer.

iurie darieEl insusi se declara "cel mai bun desenator dintre actori, si cel mai bun actor dintre desenatori" - cu autentica modestie, constient fiind de sensul ironic care i se poate atribui unei asemenea incrucisari - caci, dupa bacalureat, fusese admis simultan atat la arte plastice, cat si la actorie, pe care a ales-o in cele din urma la clasa profesorilor Mihai Popescu si Marietta Sadova. Era, intr-adevar, un reper stabil al copilariei unei generatii... Tot in acea vreme, fost-au patru artisti (actorii Iurie Darie, Val Lefescu, Serban Cantacuzino, si compozitorul Dumitru Capoianu), invitati la o scoala din Militari, ca sa ia contact cu micii lor admiratori. A fost o seara magica... La un moment dat, rugat de copii sa le deseneze ceva, Iurie Darie a zamislit pe tabla un iepuras - pe care, ce sa vezi, i l-a dedicat in scris elevului de unsprezece ani care tocmai se prezentase mai-nainte... Un autograf efemer, de creta - dar imortalizat intr-o fotografie: "Lui Columbeanu", caci pustanul de-atunci e semnatarul acestor randuri...

Dupa rolul unei rate in "Veronica se intoarce" (1973), Mihaela (n. 1959) a crescut, devenind treptat alta persoana, a incercat cu degetul moara de tocat destine a admiterii la actorie, si de-atunci nu s-a mai stiut nimic de ea... Dar tanar-paternul ei prieten (si al nostru) si-a urmat cu pas sigur cariera jalonata de la bun inceput de roluri cuceritoare si charismatice. Actorul nascut in 14 martie 1929, la Vadul Rosu, in judetul basarabean Soroca, a debutat imediat dupa absolvirea Institutului, in 1953, cu rolul din "Nepotii gornistului" (r. Dinu Negreanu) si, dupa cateva sinuozitati proprii tineretii - dintre care se remarca "Directorul nostru" (Jean Georgescu, 1953) - s-a impus in sfarsit cu rolul principal din iconoclasta comedie-avertisment fara cuvinte "S-a furat o bomba" (Ion Popescu-Gopo, 1961) - un personaj straniu, derutat si derutant, amintind oarecum de arhetipalul Berenger al lui Ionescu. Popularitatea sa, repede castigata, il facea in acea vreme sa joace si in cate doua filme pe an, fie roluri de june prim sau "baiat bun", fie compozitii mai complexe, ca doctorul Palaloga din "Rautaciosul adolescent" (Gheorghe Vitanidis, 1968), sau aparitii in coproductii internationale cum ar fi "Cenata na gradot", "Signale - Ein Weltraumabenteuer" (1970), "Osceola" (1971), "Blutsbruder" (1975), "Ein April hat 30 Tage", "Severino" (1978), sau "Sing, Cowboy, Sing" (1981).

Cu umorul sau cald, a adus un plus de candoare insipidelor, altminteri, comedii politiste din serialul "B.D..." (Mircea Dragan, 1970-71 - Brigada Diverse intra in actiune; B.D. in alerta; B.D. la munte si la mare), dupa care l-a creat pe autenticul erou picaresc Mihut Galateanu, din "Cantemir" (Gh. Vitanidis, 1973) si "Muschetarul roman" (1975). si-a dovedit capacitatea de a compune personaje eminamente negative (in "Cianura si picatura de ploaie", Manole Marcus, 1978, sau "Ringul", Sergiu Nicolaescu, 1985), si de a portretiza personalitati istorice - Generalul Sanatescu, in "Oglinda" (Sergiu Nicolaescu, 1993). Decisive in evolutia sa au fost intalnirile cu regisori ca Lucian Giurchescu sau David Esrig, in perioada de aur a teatrului romanesc din anii '60-70, pe scena de la Comedie, unde a innobilat spectacole ramase in patrimoniul nostru clasic, ca "Troilus si Cressida", "Umbra" - sau, mai recent, "Palaria" (Labiche, r. Horatiu Malaele, 1998), ori "Patru pe o canapea si valetul" (Camoletti, r. Radu Nichifor, 2000). Destinul a fost la fel de generos cu actorul si in viata lui personala. Rodul prime sale casnicii, fericita si armonioasa, cu actrita Consuela Darie, a fost Ducu (un nou punct de tangenta cu subsemnatul: am fost colegi de liceu la Sava, la un an diferenta).

Rapusa prematur de boala, buna Consuela, cu limba de moarte, l-a lasat pe Iura in grija colegei si prietenei lor fidele, Anca Pandrea - care avea sa-i aline durerea despartirii, daruindu-i aceeasi implinire si in cea de-a doua jumatate a vietii. intre timp, tanarul Alexandru Darie s-a impus printre cei mai importanti regizori romani de teatru, ajungand in prezent directorul prestigiosului Lucia Sturdza Bulandra.

Dupa mai mult de cincizeci si cinci de ani petrecuti pe scena si in fata camerelor de filmat, ocolit chiar si acum, la optzeci de ani, de aripa intunecata a senectutii, actorul marturiseste: "Nu sunt un visator. Sunt un cetatean cu picioarele pe pamant, care viseaza din cand in cand si care isi mai foloseste aripile si imaginatia din cand in cand."  (sursa:cinemagia)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]